Articolul 3. Legislaţia civilă

 

1. Scopul acestei norme este de a defini noţiunea de legislaţie civilă şi de a stipula unele condiţii privind adoptarea acesteia.

2. În conformitate cu alin. (1) prin legislaţie civilă trebuie să înţelegem totalitatea actelor normative care reglementează raporturile juridice patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane aflate pe poziţie de egalitate juridică.

3. În alin. (1) este stipulat că legislaţia civilă trebuie să fie în concordanţă cu Constituţia. Prin aceasta trebuie de înţeles: a) actul normativ trebuie să fie adoptat de către organul competent. În conformitate cu art. 60 alin. (1) al Constituţiei Republicii Moldova Parlamentul este unica autoritate legislativă a statului. Deci oricare alt organ are dreptul de a adopta acte normative numai în cazul în care acest drept este stipulat prin lege. Chiar şi în cazurile stabilite de lege aceste organe nu pot adopta norme primare de drept ci doar norme care au drept scop asigurarea executării legilor. În acest sens Curtea Constituţională a adoptat mai multe hotărîri. Spre exemplu în hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 41 din 20 iulie 1999 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea Guvernului nr. 338 din 26 mai 1995 a fost stipulat „... Conform art. 102 alin. (2) din Constituţie, Guvernul emite hotărîri şi dispoziţii doar prin organizarea executării legilor, ele nu pot conţine norme juridice primare. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat deja în hotărîrile nr. 40 din 22 decembrie 1997 şi nr. 29 din 25 mai 1999”[1]. Tot în temeiul unei legi se adoptă şi ordonanţele Guvernului (art. 106/2 al Constituţiei). Prin ordonanţe însă pot fi adoptate şi norme primare de drept; b) actul normativ trebuie să fie adoptat cu respectarea procedurilor stabilite pentru categoria respectivă de acte normative. Astfel legile trebuie să fie adoptate de Parlament şi promulgate de Preşedinte (art. 93 al Constituţiei). În cazul în care Preşedintele refuză să promulge legea aceasta nu poate să intre în vigoare nici chiar printr-un act al Parlamentului (vezi Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 23 din 9 iulie 1998[2]). Pentru ordonanţele Guvernului nu este necesară promulgarea dar în cazurile în care este prevăzut de legea de abilitare acestea se supun aprobării de către Parlament (art. 106/2 al Constituţiei). Actele normative departamentale urmează să fie expuse expertizei juridice şi înregistrării de stat. În conformitate cu p. 6 al Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.1104 din 28 noiembrie 1997 cu privire la modul de efectuare a expertizei juridice şi înregistrării de stat a actelor normative departamentale actele nesupuse expertizei juridice şi înregistrării de stat „...nu au putere juridică şi nu pot servi drept temei legitim pentru reglementarea relaţiilor de drept respective sau aplicarea sancţiunii”[3]; c) actul normativ trebuie să fie publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Obligativitatea publicării legii este stipulată în expres în art. 76 al Constituţiei Republicii Moldova care prevede că „Legea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei”. În conformitate cu Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 32 din 29 octombrie 1998 privind interpretarea art. 76 din Constituţia Republicii Moldova „Intrarea în vigoare a legii” „data intrării în vigoare a legii, prevăzută în textul ei, nu poate precede data publicării acesteia”[4]. În cazul în care legea nu este publicată aceasta nu produce efecte juridice deoarece art. 76 al Constituţiei prevede „Nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia”. Modul de intrarea în vigoare a legii se referă „atît la lege în întregime cît şi şa părţile ei componente (vezi Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 32 din 29 octombrie 1998). Regulile cu privire la obligativitatea publicării şi cu privire la efectele nepulicării stabilite de art. 76 al Constituţiei se aplică tuturor actelor normative. Prin hotărîrea nr. 31 din 11 iunie 1999 pentru controlul constituţionalităţii hotărîrilor Guvernului nr. 740 din 30 decembrie 1996 şi nr. 114 din 2 februarie 1999[5]Curtea Constituţională s-a pronunţat că „...dispoziţiile constituţionale privind intrarea în vigoare a legilor au incidenţă şi asupra modului de publicare şi intrare în vigoare a hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului şi a altor acte normative de vocaţie generală”. În rezultatul acestei interpretări Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile art. 30 al legii cu privire la Guvern (în redacţia legii nr. 83-XIV din 8 iulie 1998, care prevedea posibilitatea intrării în vigoare a Hotărîrilor de Guvern anterior publicării (vezi Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 4 din 4 februarie 1999[6]); d) să nu conţină dispoziţii care să contravină prevederilor Constituţionale.

4. Codul civil nu conţine o normă specială cu privire la forţa juridică a acestuia. Rezultă că legiuitorul nu a acceptat conceptul privind forţa juridică superioară a codului civil în raport cu alte legi. Deci în caz de apariţia a contradicţiilor dintre codul civil şi alte legi adoptate de Parlament contradicţiile vor fi soluţionate în conformitate cu principiile: a) legea mai nouă abrogă legea mai veche; sau b) specialul derogă de la general.

5. În conformitate cu art. 72 al Constituţiei Republicii Moldova Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare. Prin hotăţrirea nr. 9 din 18 februarie 1999 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.548-XIII din 21 iulie 1995 "Cu privire la Banca Naţională a Moldovei"[7] Curtea constituţională s-a pronunţat că „legile organice constituie o categorie inferioară legilor constituţionale şi o categorie superioară faţă de cele ordinare”. Asupra faptului că legile organice au o forţă juridică superioară faţă de legile ordinare Curtea constituţională s-a pronunţat şi în hotărîrea nr. 56 din 26 octombrie 1999 pentru controlul constituţionalităţii art. 67 din Legea nr. 847-XIII din 24 mai 1996 „Privind sistemul bugetar şi procesul bugetar”[8]. Deşi nici Constituţia Republicii Moldova nu prevede expres acest fapt, nici legislaţia ţărilor din care a fost preluat conceptul cu privire la divizarea legilor în legi organic şi legi ordinare, nici nu există vre-o lucrare doctrinară care să îmbrăţişese acest concept şi nici Curtea Constituţională nu a adus nici un argument în susţinerea acestei poziţii interpretarea Curţii Constituţionale este obligatorie în conformitate cu art. 134 şi 140 ale Constituţiei. Reieşind din aceasta pentru a stabili locul Codului civil în ierarhia actelor normative şi a determina forţa juridică a normele incluse în Codul civil trebuie de analizat dacă Codul civil este o lege organică sau ordinară. Această necesitate va exista atîtă timp cît nu va fi modificată Constituţia sau pînă cînd Curtea Constituţională nu va da o altă interpretare art. 72 al Constituţiei Republicii Moldova. În conformitate cu art. 72 lit. i) al Constituţiei Republicii Moldova dintre normele incluse în codul civil doar normele cu privire regimul general al proprietăţii şi a moştenirii trebuiau să fie adoptate printr-o lege organică. Reieşind din aceasta şi din faptul că la adoptarea Codului Civil Parlamentul nu a stipulat expres dacă Codul Civil este o lege organică sau o lege ordinară rezultă că doar normele cu privire la regimul general al proprietăţii şi a moştenirii sînt norme organice. Voinţa legiuitorului de a adopta Codul civil în întregime drept lege organică ar putea fi dedusă totuşi din Legea nr. 1125-XV pentru punerea în aplicare a Codului Civil al Republicii Moldova[9]în care a fost stipulat expres că aceasta este o lege organică. Or atribuirea calităţii de lege organică acestei legi poate fi justificată doar în condiţiile în care legiuitorul a pornit de la prezumţia că Codul civil este o lege organică sau a urmărit să atribuie Codului civil calitatea de lege organică prin legea de punere în vigoare.

6. Actele normative pot avea un caracter complex, adică pot include atît norme care reglementează raporturi civile cît şi norme care reglementează alte raporturi juridice. Chiar şi în codul civil există norme care nu reglementează raporturi juridice civile, spre exemplu normele cu privire la registrul bunurilor imobile (vezi comentariul la art. 496 şi următoarele). La categoria legislaţie civilă vom atribui nu actul normativ integral ci doar acele norme care reglementează raporturilor juridice civile, adică raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoanele aflate pe poziţiei de egalitate juridică.

În conformitate cu alin. (2) pentru a reglementa raporturile juridice civile actele normative subordonate legii trebuie: a) să fie emise în temeiul legii. Adică posibilitatea adoptării unei asemenea act normativ trebuie să rezulte din lege. Prin lege în acest caz se are în vedere actul normativ adoptat de Parlament. Trebuie de avut în vedere că noţiunea de lege poate fi folosită şi cu un sens mai larg. În aceste cazuri prin lege vom înţelege orice normă de conduită respectarea căreia este asigurată prin forţa coercitivă a statului; b) să nu conţină dispoziţii contrare legii în temeiul căreia a fost emisă sau contrară prevederilor altor legi; c) să nu conţină dispoziţii contrare dispoziţiilor unui act normativ subordonat legii cu o forţă juridică superioară. Pentru determinarea ierarhiei actelor normative nu este relevant faptul dacă organele care au adoptat actele normative sînt subordonate ierarhic sau nu. Spre exemplu actele adoptate de organele centrale au o forţă juridică superioară faţă de actele normative adoptate de organele locale deşi autorităţile publice locale nu sînt subordonate ierarhic organelor centrale.