Aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei ce reglementează modalităţile de reparare a prejudiciului cauzat prin întîrziere sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor pecuniare
HOTĂRÎREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA
Privind aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei ce reglementează modalităţile de reparare a prejudiciului cauzat prin întîrziere sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor pecuniare, cu excepţia celor izvorîte din contractul de credit bancar sau împrumut
nr.9 din 24.12.2010 Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2011, nr.5, pag.6
* * *
Sesizarea în ultimul timp a instanţelor de judecată cu unele cerinţe rezultate din obligaţii pecuniare, altele decît cele izvorîte din creditul bancar sau împrumut, au dictat necesitatea conturării unei poziţii unice a Plenului CSJ în abordarea problematicii în cauză. S-a impus statuarea asupra chestiunii ce ţine de încasarea datoriei (pentru procurarea mărfurilor, serviciilor acordate etc.), a penalităţilor şi/sau a dobînzilor de întîrziere, cu oferirea unor explicaţii privitoare la înaintarea concomitentă sau alternativă a cerinţelor menţionate.
În scopul aplicării, uniforme de către instanţele judecătoreşti a normelor juridice ce vizează tematica abordată. în temeiul art.2 lit.e), art.16 lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie nr.789-XIII din 26.03.1996, art.17 CPC, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
EXPLICĂ:
1. Debitorul este obligat să repare prejudiciul cauzat creditorului ca urmare a neexecutării
obligaţiei pecuniare asumate.
Neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă.
Prin obligaţie pecuniară se va înţelege acea obligaţie, în virtutea căreia debitorul e obligat, în baza unui contract sau a unei obligaţii extracontractuale prevăzute de Codul civil, să transmită creditorului bani, în sumă determinată sau determinabilă, adică utilizează banii ca mijloc de plată.
Pecuniară poate fi o obligaţie în întregul ei (contractele de credit bancar, împrumut) sau doar obligaţia uneia din părţi (pentru achitarea mărfurilor, serviciilor etc.).
2. Modalităţile de compensare a prejudiciului pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare (tardivă) a obligaţiei pecuniare sunt următoarele:
- încasarea penalităţilor de întîrziere (dacă au fost prevăzute de contract sau de lege);
- încasarea dobînzii de întîrziere;
- încasarea altui prejudiciu cu prezentarea dovezilor (dacă prejudiciul nu se acoperă prin penalităţi).
3. Clauza penală reprezintă o stipulaţie (prevedere contractuală), prin care părţile stabilesc de comun acord, anticipat şi prin apreciere cuantumul despăgubirilor ce vor fi datorate de partea în culpă, în cazul neîndeplinirii ori îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor asumate.
Instanţele vor reţine că acest mijloc de garantare a executării obligaţiilor (nu numai pecuniare) prezintă pentru creditor avantajul că acesta nu mai trebuie să dovedească existenţa şi cuantumul prejudiciului, în cazul în care debitorul nu-şi execută obligaţiile conform prevederilor contractuale.
Clauza penală trebuie să îmbrace întotdeauna forma scrisă, chiar dacă obligaţia principală, în vederea căreia a fost stipulată, nu ar îmbrăca această formă.
Dacă actul juridic a fost încheiat printr-un schimb de scrisori, telegrame, altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat, adică nu a fost întocmit un singur înscris semnat de părţi, clauza penală poate fi inserată într-un înscris separat.
Astfel, reclamantul, solicitînd încasarea datoriei şi a penalităţii pentru neonorarea obligaţiilor de plată a mărfii livrate, poate prezenta în instanţă facturi sau alte documente în temeiul cărora a fost livrată marfa. Totodată, în calitate de probă pentru încasarea penalităţilor, poate fi prezentată o scrisoare de garanţie semnată de debitor, în care el îşi asumă obligaţia de a achita penalitatea în mărime procentuală în cazul întîrzierii executării obligaţiilor.
4. Clauza penală poate fi stabilită în mărime fixă sau procentuală.
Procentele se stabilesc din valoarea obligaţiei garantate prin clauza penală sau a părţii neexecutate şi se calculează din coraportul:
a) mărimii procentelor convenite (0,1%, 0,5% etc.);
b) sumei obligaţiilor neexecutate (total sau parţial);
c) perioadei de întîrziere în executare (50 de zile, 180 de zile).
Poate fi prevăzută şi o penalitate cu procente mixte. Spre exemplu, în mărime de 0,1% din suma neachitată pentru primele 15 zile de întîrziere a achitării datoriei pentru marfa recepţionată şi de 0,3% din suma neachitată pentru următoarele zile de întîrziere.
5. La examinarea litigiilor ce ţin de încasarea sumei şi a penalităţilor, este necesar a studia minuţios contractul prezentat de reclamant, în scopul aprecierii faptului pentru care situaţie e prevăzută penalitatea.
De rînd cu penalitatea pentru neachitarea mărfii, a unui serviciu, contractul poate conţine clauze ce se referă la:
- încasarea penalităţilor pentru întîrzierea livrării;
- încasarea penalităţilor pentru nelivrarea mărfii;
- încasarea penalităţilor atît pentru nelivrarea, cit şi pentru livrarea cu întîrziere (penalitatea se va încasa doar pentru una din situaţii).
Încălcarea termenului de livrare a mărfii, de prestare a serviciului, ca temei pentru cerinţa de reparare a prejudiciului, trebuie să fie prevăzută de părţi la încheierea contractului sau de lege (art.757, 954, 971, 1007 CC etc.).
Se va considera că debitorul este în întîrziere de livrare a mărfii sau prestare a serviciului începînd cu ziua următoare din data prevăzută în contract pentru executare.
Prin nelivrare a mărfurilor, neprestarea serviciilor se va înţelege manifestarea unui comportament din partea persoanei obligate care ar permite de a concluziona lipsa intenţiei de executare.
6. Acţiunea de încasare a penalităţii se prescrie în termen de 6 luni (180 de zile).
Dat fiind faptul că normele ce stabilesc termenul de prescripţie, inclusiv cel special, poartă un caracter imperativ, acest termen nu poate fi schimbat (prelungit, scurtat) prin acordul părţilor.
Astfel, chiar şi în cazul în care părţile prevăd în contract un termen mai mare de încasare a penalităţilor decît cel prevăzut de art.268 CC, instanţa de judecată urmează să încaseze penalitatea pentru un termen nu mai mare de 6 luni. Întrucît norma menţionată este una imperativă, nu una dispozitivă, şi nu poale fi modificată prin acordul pârtilor în acelaşi timp, potrivit art.271 din Codul civil, instanţa este în drept să aplice prescripţia extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripţia.
7. Dacă, fără a se ajunge în judecată, creditorul a primit executarea cu întîrziere a obligaţiei, el va fi în drept să ceară plata penalităţii numai dacă şi-a rezervat expres acest drept la primirea executării.
Dacă debitorul achită datoria pentru marfa procurată, serviciul prestat după adresarea creditorului în instanţa de judecata şi pînă la pronunţarea hotărîrii, acest fapt nu-l scuteşte de obligaţia de a achita penalitatea prevăzută în contract.
8. În cazuri excepţionale, instanţa de judecată poate dispune reducerea clauzei penale pe care o consideră disproporţionat de mare. Legea nu precizează cazurile în care ar putea fi redusă clauza penală.
Instanţele vor lua act că, drept criterii ce permit reducerea clauzei penale, ar putea servi:
- situaţia financiară dificilă a debitorului;
- mărimea penalităţii depăşeşte suma datoriei;
- mărimea excesivă a penalităţii;
- datoria a fost achitată;
- o întîrziere neesenţială în executarea obligaţiei de rînd cu procentul înalt al penalităţii.
Este relevant făptui că legea nu prevede expres limita de reducere a clauzei penale. Sarcina instanţei în această situaţie constă în aprecierea adecvată a coraportului dintre mărimea penalităţii stabilite şi mărimea prejudiciului real suportat.
9. În cazul reducerii clauzei penale, instanţa urmează să-şi motiveze soluţia, făcînd referire la probe.
Instanţa de judecată va reduce clauza penală doar în cazul în care debitorul a solicitat aceasta.
Dat fiind faptul că legea nu limitează dreptul vreunei instanţe superioare de a reduce clauza penală, aceasta va putea fi modificată şi în apel, şi în recurs potrivit ambelor secţiuni ale Capitolului XXXVIII al Titlului III al Codului de procedură civilă.
10. La reducerea clauzei penale urmează să se ţină cont nu numai de interesele patrimoniale, ci şi de alte interese, ocrotite prin lege, ale creditorului. Drept criterii de care se poate conduce instanţa pentru a nu reduce clauza penală, ar putea servi:
- penalitatea solicitată e cu mult mai mică decît penalitatea pe care reclamantul era în drept s-o calculeze;
- datoria nu este achitată inclusiv pînă la examinarea cauzei în apel sau în recurs (neexecutare intenţionată, tergiversare evidentă);
- prejudiciul ce se cauzează creditorului este în permanentă creştere;
- debitorul n-a prezentat probe care ar confirma faptul imposibilităţii executării obligaţiei de plată;
- penalitatea este stabilită de lege (art.628 CC);
- penalitatea a fost deja plătită etc.
11. În unele contracte părţile pot include clauza de forţă majoră, care prevede că acestea nu vor răspunde pentru neîndeplinirea (totală sau parţială) a obligaţiilor sale în cazul calamităţilor naturale, interdicţiilor din partea organelor administrative, acţiunilor militare sau altor consecinţe neprevăzute şi asupra cărora nu se poate interveni.
În cazul apariţiei circumstanţelor de forţă majoră, partea care nu-şi poate îndeplini, din aceste considerente, obligaţiile contractuale, este obligată într-un termen convenit de părţi (spre exemplu 2 zile, 10 zile) din momentul apariţiei acestora să notifice partea contractantă.
Astfel, pentru a se degreva de răspundere într-un litigiu, debitorul ar putea prezenta instanţei de judecată concluzia Camerei de Comerţ şi Industrie a RM care ar constata existenţa circumstanţelor de forţă majoră.
Totodată, urmează a fi probată şi notificarea expediată părţii în termenul convenit despre imposibilitatea executării obligaţiei sau executarea ei tardivă.
11.1. În cazul aplicării dobînzii de întîrziere nu pot fi aplicate prevederile cu privire la stingerea obligaţiei principale ca rezultat al forţei majore sau al imposibilităţii fortuite de executare (art.606, 663 CC). Banii sunt înlocuibili, deci obligaţia de a-i transmite nu se stinge prin pieirea lor. Astfel, dacă obligaţia pecuniară principală nu se stinge în rezultatul forţei majore sau al lipsei de vinovăţie, nici obligaţia cu privire la dobînda de întîrziere nu se stinge în urma acestor fenomene.
Totodată, forţa majoră poate fi luată în consideraţie pentru neplata dobînzii de întîrziere pe motiv de imposibilitate efectivă de a executa obligaţia principală. Prin urmare, forţa majoră nu poate justifica stingerea obligaţiei, pecuniare (principale), dar poate constitui temei pentru eliberarea de plată a dobînzii de întîrziere.
12. Chiar şi în prezenţa cazului fortuit debitorul răspunde pentru acţiunile (inacţiunile) sale săvîrşite din imprudenţă sau neglijenţă.
Cazul, fortuit este acea împrejurare care, deşi putea fi preîntîmpinată, nu a fost preîntîmpinată de persoana responsabilă din cauza apariţiei sale inopinate.
La invocarea cazului fortuit, se va ţine cont de faptul că debitorul se va elibera de răspundere pe durata întîrzierii pentru cazul fortuit, dacă se va demonstra că, chiar executînd obligaţia în termen, prejudiciul s-ar fi produs în mod inevitabil.
13. Instanţele urmează să iacă distincţie între dobînda prevăzută la art.585 CC şi cea prevăzută la art.619 CC.
Astfel, prima (art.585 CC) are un caracter compensator şi reprezintă o remuneraţie pentru folosirea capitalului acordat de către creditor debitorului. Aceasta se aplică în cazurile în care, conform legii sau contractului, obligaţia e purtătoare de dobînda, la aplicarea acesteia neexistînd încălcare sau tardivitate în executarea obligaţiei. Relevăm următoarele cazuri, în care legea prevede că obligaţia e purtătoare de dobîndă:
- emisiunea obligaţiilor de către societăţile pe acţiuni (art.163 alin.(3) CC);
- vînzarea drepturilor litigioase (art.802 alin.(1) CC);
- lezarea dreptului de proprietate al adjudecatarului asupra unui bun dobîndit la licitaţie (art.816 alin.(1) CC);
- punerea în întîrziere a depozitarului privind restituirea banilor depozitaţi (art.1099 alin.(3) CC); CC);
- dreptul de regres al fidejusorului care a executat obligaţia principală (art.1163 alin.(1)
- depozitul bancar (art.1224 alin.(1) CC);
- cont curent bancar (art.1232 alin.(1) CC);
- nerestituirea aportului suplimentar în cazul în care n-a avut loc majorarea capitalului social (art.33 alin.(5) din Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr.135-XVI din 14.06.2007) etc.
Obligaţia poate fi purtătoare de dobînda şi în cazurile prevăzute de contract, cum ar fi, de exemplu, în cazul contractului de împrumut (art.869 alin.(1) CC), a contractului de credit bancar (art.1236 CC) etc.
Dacă legea sau contractul nu prevede altfel, mărimea dobînzii prevăzute la art.585 CC este egală cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei. Prin rata de refinanţare urmează să înţelegem rata de bază a BNM, adică acea rată, care este aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt.
14. Dobînda de întîrziere prevăzută de art.619 CC reprezintă o modalitate de despăgubire pentru întîrzierea executării obligaţiilor pecuniare, considerîndu-se că are loc folosirea mijloacelor financiare străine.
Folosirea mijloacelor financiare străine are loc în cazurile în care cumpărătorul reţine plata pentru bunurile procurate, clientul reţine plata pentru lucrările executate şi serviciile prestate, locatarul întîrzie să achite chiria etc.
Legea prevede expres dreptul la dobînda potrivit art.619 CC în următoarele cazuri:
- în contractul de transport (art.1017 CC);
- la depozitul bancar (art.1224 alin.(1) CC);
- în contractul de credit bancar, dacă nu-i prevăzută penalitatea (art.1243 alin.(2) CC);
- în contractul de asigurare (art.1328 alin.(3) CC);
- în contractul de societate (art.1343 alin.(2) CC);
- la dobîndirea unui patrimoniu fără justă cauză (art.1395 alin.(2) CC);
- art.38 alin.(6) din Legea privind cooperativele de întreprinzător nr.73-XVdin 12.04.2001 etc.
15. Instanţele vor reţine că dobînda de întîrziere pentru întîrzierea executării obligaţiilor pecuniare curge de drept, chiar dacă nu a fost stabilită prin contract scris între părţi.
Pentru curgerea de drept a dobînzilor de întîrziere se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii:
- obligaţia debit orului să const ea în plata unei sume de bani. Numai dacă obligaţia are ca obiect plata unei sume de bani, debitorul datorează dobînzi pentru întîrzierea executării obligaţiei;
- obligaţia să fie lichidă. Dobînzile curg de drept numai în cazul în care cuantumul sumei
datorate este precis determinat;
- obligaţia să fie exigibilă. Numai dacă datoria debitorului a ajuns la scadenţă şi nu a fost executată, creditorul este îndreptat la plata sumei de bani şi a dobînzilor de întîrziere.
16. La aprecierea subiecţilor în privinţa cărora urmează a fi aplicate prevederile art.619 CC, instanţele vor face distincţie între noţiunile "consumator” şi "alte persoane”. Prin noţiunea de consumator se va înţelege orice persoană fizică ce intenţionează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau foloseşte servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională. Astfel, în relaţiile cu participarea consumatorilor (indiferent de calitate - creditori sau debitori) se va calcula o dobînda în mărime de 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 CC, iar în cazul actelor juridice la care nu participă consumatorii dobînda va fi de 9% peste rata prevăzută la art.585 CC.
17. Pentru a calcula dobînda de întîrziere, se ia suma ce urma a fi achitată (spre exemplu, 37120 de lei), se înmulţeşte cu rata de bază a BNM (spre exemplu, 12,5%), la care s-au adunat 5% sau 9% (în dependenţă de persoana debitorului - consumator sau nu). Suma obţinută se împarte la 365 de zile, apoi se înmulţeşte cu numărul de zile care constituie perioada de întîrziere (spre exemplu, 31.05.2006 - 03.11.2008 = 887 de zile).
37120 x ((12,5%+9%)/365)x 887 = 19394
Reclamantul urmează să prezinte instanţei descifrarea modalităţii de calcul a dobînzii de întîrziere solicitate.
18. Rata de bază a BNM se stabileşte prin hotărâri periodice ale acesteia, ţinîndu-se cont de dinamica inflaţiei, indicatorii monetari şi macroeconomici şi se publică în Monitorul Oficial.
Deoarece rata de bază a BNM se modifică periodic, pentru diferite perioade de calcul, rata poate fi diferită. Dacă reclamantul solicită încasarea dobînzii pentru perioade cu rata dobînzii diferită, dobînda urinează a fi calculată separat pentru fiecare perioadă, apoi se calculează dobînda medie.
19. Lipsa la debitor a surselor băneşti necesare pentru achitarea datoriei rezultate din obligaţii pecuniare nu poate servi drept temei pentru eliberarea acestuia de achitarea dobînzii de întîrziere.
În cazul actelor juridice la care participă consumatorul, dacă debitorul probează faptul că prejudiciul este mai mic, instanţa ar putea dispune încasarea unei dobînzi de întîrziere mai mici decît 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 CC.
20. Dobînda de întîrziere urmează a fi încasată de la data punerii debitorului în întîrziere. Punerea debitorului în întîrziere constă într-o manifestare de voinţă din partea creditorului prin care el pretinde executarea obligaţiei unui debitor care tergiversează o executare ce mai este posibilă. Procedura punerii în întîrziere nu este reglementată în mod special, de aceea poate rezulta din orice act, notificare, telegramă. Aceasta urmează a fi confirmată prin avizul de recepţie din partea debitorului.
În cazurile prevăzute de art.617 alin.(2) CC nu este necesară somaţia debitorului.
21. Dobînda prevăzută la art.619 se aplică doar obligaţiilor pecuniare. Obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii.
În situaţia în care debitorul este în întîrziere în legătură cu livrarea de bunuri, aceasta fiind o obligaţie în natură prevăzută de art.622 din Codul civil, creditorul nu este m drept să pretindă dobînda prevăzută de art.619 din Codul civil.
În cazul exercitării dreptului de rezoluţiune, contractul încetează şi părţile sunt eliberate de obligaţia de a presta, trebuind să restituie prestaţiile executate şi veniturile realizate în condiţiile prevăzute de art.738 din Codul civil. Astfel, ca urmare a operării rezoluţiunii contractului, obligaţiile care survin pot avea şi natură pecuniară, pentru întîrzierea executării cărora se aplică dobînzi.
22. Art.626 alin.(2) din Codul civil prevede regula generală potrivit căreia clauza penală inserată de părţi în contract include prejudiciul real suportat de creditor (clauza penală inclusivă). Astfel că, creditorul are dreptul să pretindă repararea prejudiciului real suportat doar în partea în care acesta nu este acoperit prin clauza penală, dacă contractul sau legea nu prevede altfel.
Cu titlu de excepţie, dacă aceasta e prevăzută de lege sau de contract, creditorul poate cere sau despăgubiri, sau penalitate (clauza penală alternativă). De asemenea, în cazurile prevăzute de lege sau contract, creditorul poate cere repararea prejudiciului peste penalitate (clauza penală punitivă) sau poate cere doar penalitate (clauza penală exclusivă).
În situaţia în care contractul nu prevede clauza penală punitivă, pentru perioada pentru care au fost calculate penalităţi, nu urmează a fi calculate dobînzi de întîrziere dacă mărimea acestora se acoperă de cea a penalităţilor. Or, acest prejudiciu suportat de creditor este recuperat conform penalităţilor, prin care părţile au convenit anticipat şi asupra prejudiciului cauzat prin întîrzierea executării.
23. Dacă la creditul bancar (sau împrumutul pecuniar), la apariţia situaţiei în care debitorul se află în întîrziere şi achită suma în rate, banii vor merge mai întîi pentru stingerea penalităţii, a dobînzii, apoi a datoriei, atunci, în cazul întîrzierii în executarea obligaţiei pecuniare nerezultate din credit (pentru recuperarea prejudiciului adus prin folosirea mijloacelor financiare străine), penalitatea sau dobînda se va achita după stingerea datoriei de bază.
Recomandăm: