Articolul 1. Bazele legislaţiei civile
(1) Legislaţia civilă este întemeiată pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile reglementate de ea, inviolabilităţii proprietăţii, libertăţii contractuale, inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, necesităţii de realizare liberă a drepturilor civile, de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată şi de apărare judiciară a lor.
(2) Persoanele fizice şi juridice sînt libere să stabilească pe bază de contract drepturile şi obligaţiile lor, orice alte condiţii contractuale, dacă acestea nu contravin legii.
(3) Drepturile civile pot fi limitate prin lege organică doar în temeiurile prevăzute de Constituţia Republicii Moldova.
Scopul acestui articol este stabilirea unor
principii în baza cărora urmează să fie reglementate raporturile civile şi
care urmează să ghideze persoanele care vor interpreta şi aplica
legislaţia civilă. Deci în acest articol pe de o parte se instituie nişte
reguli pe care urmează să le respecte legiuitorul atît la elaborarea
normele care urmează din codul civil cît şi la adoptarea altor acte
normative iar pe de altă parte se instituie nişte principii în
conformitate cu care trebuie să interpreteze legislaţia civilă inclusiv
participanţii la raporturile juridice civile.
Nerespectarea acestor principii însă nu va afecta însă valabilitatea legilor adoptate de Parlament cu excepţia cazurilor în care principiile respective sînt consfinţite şi de constituţie (vezi spre exemplu principiul inviolabilităţii proprietăţii). Principiile stabilite în acest articol vor juca un rol important în cazurile în care se vor soluţiona problemele privind aplicarea actelor normative subordonate legilor, care urmează să fie adoptate în cazurile prevăzute de lege şi în conformitate cu prevederile acestora (vezi comentariul la art. 3).La alin. (1) au fost fixate în mod special şapte principii: a) recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile juridice civile. Prin egalitatea participanţilor la raporturile juridice civile trebuie de înţeles faptul că în cadrul raporturilor juridice civile participanţii nu se află în raporturi de subordonare. Drepturile şi obligaţiile participanţilor la raporturile juridice pot fi inegale; b) inviolabilitatea proprietăţii. Acest principiu este deja fixat în Constituţia Republicii Moldova[1] (vezi art. 46). Importanţa acestuia însă poate servi drept justificare pentru această repetiţie; c) libertatea contractuală. Prin libertate contractuală trebuie de înţeles dreptul participanţilor raporturilor juridice civile de a încheia liber contracte civile, atît prevăzute de legislaţie cît şi contracte neprevăzute de legislaţie dar care nu sînt prohibite de normele imperative, de a determina liber conţinutul contractului sau de a-i modifica conţinutul acestuia precum şi dreptul de a desfiinţa contractul în orice moment. Nimeni nu poate fi obligat să închei contracte civile decît în cazurile expres prevăzute de lege (vezi comentariul la art. 667); d) inadmisibilitatea imixtiunii în afacerile private. Prin inadmisibilitatea imixtiunii în afacerile private trebuie de înţeles interdicţia instituită pentru persoanele de drept privat şi persoanele de drept public de interveni în afacerile private prin orice mijloace care nu sînt prevăzute în lege. Va constitui imixtiune în afacerile private spre exemplu colectarea informaţiilor despre viaţa familială a persoanei fără acordul acesteia în alte cazuri decît cele expres prevăzute de lege. Chiar şi informaţia colectată în ordinea prevăzută de lege poate fi folosită doar în conformitate cu reguli speciale care să excludă folosirea acestei informaţii în alte scopuri decît cele pentru care a fost colectată sau în alte scopuri prevăzute de lege. Acest principiu se bazează şi pe prevederile art. 28 – 30 ale Constituţiei Republicii Moldova care stipulează că statul respectă şi ocroteşte viaţa familială şi privată şi principiile inviolabilităţii domiciliului şi a secretului corespondenţei; e) necesităţii de realizare liberă a drepturilor civile. Acest principiu garantează persoanelor fizice şi juridice posibilitatea de a-şi exercita drepturile civile în modul şi în condiţiile care corespund cel mai bine intereselor acestora. În acelaşi timp trebuie de avut în vedere că nu există o libertate absolută de exercitarea a drepturilor civile. Titularii drepturilor civile trebuie să-şi exercite aceste drepturi cu bună-credinţă şi în conformitate cu prevederile legale, cu ordinea publică şi bunele moravuri (vezi comentariul la art. 9); f) restabilirea persoanei în dreptul în care a fost lezată. În conformitate cu această regulă în toate cazurile în care este posibil persoana a căror drepturi au fost lezate trebuie să fie repusă în situaţia anterioară, fapt care constituie cea mai bună modalitatea de apărare a drepturilor civile. Titularul urmează să fie repus în drepturi atît în cazul în care a pierdut dreptul (a pierdut posesia asupra bunului) cît şi în cazul dreptul mai aparţine titularului dar exercitarea acestuia este imposibilă sau este îngreuiată (spre exemplu deteriorarea bunului). Mijloacele prin care se asigură repunerea titularului în drepturi pot fi cele mai diverse şi vor depinde atît de natura bunului cît şi de natura încălcării dreptului. Spre exemplu obligarea de a dezminţi informaţiile care nu corespund realităţii sau obligarea de a preda bunul proprietarului. În cazurile în care restabilirea persoanei în drepturi nu este posibilă sau nu este justificată ţinînd cont atît de interesele creditorului cît şi a debitorului drepturile persoanei vor fi apărate prin repararea prejudiciului. Trebuie de menţionat că prejudiciul care nu a fost reparat prin repunerea în drepturi urmează să fie reparat şi în cazul repunerii titularului în dreptul lezat; g) apărarea judiciară a drepturilor. Acest principiu constituţional (vezi art. 20 al Constituţiei Republicii Moldova) garantează tuturor persoanelor dreptul de a se adresa în instanţele de judecată cu o cerere privind apărarea drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege care au fost lezate de persoane private sau de persoane oficiale. După cum a menţionat Curtea Constituţională în hotărîrea nr. 16 din 28 mai 1998[2] dreptul persoanei de a se adresa justiţiei este o „...condiţie sine qua non a efectivităţii drepturilor şi libertăţilor sale”. Nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiţie stabilirea prin lege a condiţiilor şi a procedurii apărării judiciare a drepturilor.
Pornind de la importanţa principiului libertăţii contractului legiuitorul a consfinţit o dată în plus în alin. (2) că persoanele fizice şi juridice sînt libere să stabilească pe bază de contract drepturile şi obligaţiile lor. Drepturile şi obligaţiile prevăzute de contract trebuie să fie însă în concordanţă cu normele imperative şi să nu fie contrare ordinii publice, bunelor moravuri, precum şi a drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege ale terţelor persoane. Părţile unui contract sînt libere să stabilească prin contract nu numai drepturi şi obligaţii ci şi alte condiţii. Spre exemplu modul de exercitarea a acestor drepturi şi obligaţii. Şi aceste condiţii suplimentare însă trebuie să fie în concordanţă cu normele imperative şi să nu contravină drepturile şi intereselor ocrotite prin lege ale terţelor persoane. Spre exemplu părţile nu pot stipula prin contract exercitarea drepturilor sau executarea obligaţiilor contrar regulilor cu privire la buna-credinţă şi diligenţă (vezi comentariul la art. 513).În scopul asigurării principiilor enumerate la alin. (1) şi a altor principii ale dreptului civil legiuitorul a stipulat la alin. (3) că drepturile civile pot fi limitate doar prin lege organică şi doar în temeiurile prevăzute de Constituţia Republicii Moldova. În conformitate cu art. 54 alin. (2) al Constituţie exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît cele prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi care sînt necesare în interesele: a) securităţii naţionale; b) integrităţii teritoriale; c) bunăstării economice a ţării; d) ordinii publice sau au drept scop: a) prevenirea tulburărilor în masă şi a infracţiunilor; b) protejarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane; c) împiedicarea divulgării informaţiilor confidenţiale; d) garantarea autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. Limitarea drepturilor civile trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o (art. 54 alin. (4) al Constituţiei Republicii Moldova.
Recomandăm: