Articolul 2. Raporturile reglementate de legislaţia civilă

(1) Legislaţia civilă determină statutul juridic al participanţilor la circuitul civil, temeiurile apariţiei dreptului de proprietate şi modul de exercitare a acestuia, reglementează obligaţiile contractuale şi de altă natură, alte raporturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale conexe lor.

(2) Raporturile familiale, locative, raporturile de muncă, de exploatare a resurselor naturale şi de protecţie a mediului înconjurător, ce corespund prevederilor alin.(1), sînt reglementate de prezentul cod şi de alte legi.

(3) Raporturile privind realizarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a altor valori nepatrimoniale sînt reglementate de prezentul cod şi de alte legi.

(4) Subiecte ale raporturilor juridice civile sînt persoanele fizice şi juridice, cele care practică, precum şi cele care nu practică activitate de întreprinzător.

Scopul acestui articol este determinarea obiectului de reglementare a legislaţie civil, deci atît obiectul de reglementare a codului civil cît şi a altor legi civile. Deci în baza alin. (1) putem face concluzia că codul civil este elaborat în baza conceptului unităţii dreptului privat. Acest fapt presupune că nu va exista divizarea dreptului privat în drept civil şi drept comercial. Deci normele codului civil vor fi aplicate atît raporturilor dintre persoane care acţionează în scop lucrativ cît şi raporturilor dintre persoanele care nu urmăresc acest scop. Această concluzie are la bază şi prevederile alin. (4) care stipulează că subiecte a raporturilor juridice civile sînt persoanele fizice şi juridice care practică activitatea de întreprinzător cît şi cele care nu practică această activitate.

Alin. (1) prevede că legislaţia civilă reglementează raporturile patrimoniale dintre persoanele fizice şi juridice. Prin raporturi patrimoniale trebuie de înţeles acel raport social care datorită conţinutului şi valorii economice poate fi evaluat pecuniar, adică în bani. Drept exemplu poate servi raportul născut din contractul de leasing. În alin. (1) sînt enumerate drept obiecte ale legislaţiei civile cele mai des întîlnite raporturi patrimoniale. Legislaţia civilă reglementează însă şi alte raporturi patrimoniale. Chiar în alin. (1) se stipulează că constituie obiect de reglementare a legislaţiei civile şi alte raporturi patrimoniale. Spre exemplu raporturile privind moştenirea sau privind gestiunea de afaceri.

Pe lîngă raporturile patrimoniale legislaţia civilă reglementează şi raporturile juridice nepatrimoniale care mai sînt numite şi personal nepatrimoniale. Prin raport juridic nepatrimonial trebuie să înţelegem acel raport social care este lipsit de un conţinut economic, deci acel raport al cărui conţinut nu poate fi evaluat pecuniar. Drept exemplu poate servi raportul care are în conţinutul său dreptul de autor al unei opere literare.

În alin. (1) se stabileşte că legislaţia civilă reglementează acele raporturi personale nepatrimoniale care sînt legate cu cele patrimoniale. În acelaşi timp în alin. (3) se prevede că raporturile privind realizarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a altor valori nepatrimoniale (deci inclusiv şi cele care nu sînt legate de raporturile patrimoniale, cum ar fi spre exemplu dreptul la nume, reputaţie, etc.) sînt reglementate de codul civil şi de alte legi. Apariţia acestor două reglementări separate se datorează controversei care există în literatura de specialitate, precum că dreptul civil nu reglementează relaţiile personal nepatrimoniale care nu sînt legate de cele patrimoniale ci doar le apără.

Spre deosebirea de Codul civil din 1964 care prevedea că raporturile familiale, locative, raporturile de muncă, de exploatare a resurselor naturale sînt reglementate de normele ramurilor de drept respective în alin. (2) este stipulat că codul civil şi alte legi reglementează aceste raporturi juridice. Deci legislaţia civilă se va aplica acestor raporturi direct şi nu în subsidiar. Desigur că în cazul în care în Codul familiei, Codul muncii sau în alte acte normative destinate reglementării acestor raporturi juridice vor fi stabilite reguli speciale în raport cu normele din Codul civil se vor aplica actele normative speciale în conformitate cu adagiul specialul derogă de la general.

Lipseşte din Codul civil şi o normă similară celei din art. 2 al Codului civil din 1964, care ar prevedea că legislaţia civilă nu se aplică raporturilor juridice care se bazează pe subordonarea unei părţi faţă de cealaltă, precum şi raporturilor fiscale şi bugetare. Chiar şi în lipsa unei asemenea norme legislaţia civilă nu se va aplica acestor raporturi juridice deoarece legislaţia civilă reglementează doar raporturile juridice civile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoanele fizice şi juridice aflate pe poziţii de egalitate juridică. Pe cînd în cazul acestor raporturi juridice precum şi în cazul altor raporturi juridice (spre exemplu raporturile privind executarea silită a hotărîrilor judecătoreşti) cel puţin una dintre părţi acţionează în exercitarea atribuţiilor sale şi poate să dea indicaţii celeilalte părţi care este obligată să le execute datorită faptului că legislaţia o plasează în poziţie de subordonare faţă de cealaltă parte.

În conformitate cu prevederile alin. (4) în calitate de participanţi a raporturilor juridice civile pot apărea persoanele fizice şi persoanele juridice. Prin persoană fizică trebuie să înţelegem omul privit ca titular de drepturi subiective şi obligaţii civile. Prin persoană juridică (care mai este numită persoană morală) trebuie să înţelegem acea entitate care îndeplinind condiţiile stabilite de lege este recunoscută ca titulară de drepturi subiective şi obligaţii civile. Deşi este întîlnită frecvent opinia că persoana fizică este subiect individual de drept iar persoana juridică este subiect colectiv de drept civil totuşi şi în cazul persoanei juridice nu este obligatoriu să existe un colectiv.

În alin. (4) nu este stipulată nici o condiţie pentru recunoaşterea persoanei fizice sau a persoanei juridice în calitate de subiect a raporturilor juridice civile. Deci vor putea fi subiecte a raporturilor juridice civile toate persoanele fizice şi juridice indiferent de naţionalitate (vezi comentariul la art. 1588 şi 1598), scopul urmărit sau alte criterii. Totuşi în cazurile expres prevăzute de lege vor există limitări a participării unor persoane fizice sau juridice la raporturile juridice civile. Spre exemplu poate fi tutore doar persoane fizică (vezi comentariul la art. 38) iar părţi a contractului de factoring pot fi doar întreprinzătorii (vezi comentariul la art. 1290 şi următoarele).