Articolul 5. Analogia legii şi analogia dreptului

 

1. Scopul acestui articol este de a stabili o cale de soluţionare a unor cazuri concrete dacă există pentru soluţionarea căreia nu există un test de lege, adică n cazurile în care există lacune în legislaţie. Aici se propune soluţionarea cazului cu ajutorul analogiei, adică prin recurgerea la norme (analogia legii) şi principii (analogia dreptului) de drept civil care vizează situaţii similare celei care trebuie rezolvată. Pentru folosirea analogiei este necesar să se îndeplinească cumulativ trei condiţii: a) lipsa unei legi. Noţiunea de lege este folosită în sens larg, prin aceasta subînţelegîndu-se lipsa oricărui act normativ care să reglementeze cazul; b) lipsa unui acord dintre părţi prin care să fie reglementat cazul; c) lipsa unei uzanţe. Se consideră că aceste condiţii pentru aplicarea analogiei se împlinesc şi în cazul în care legea, acordul dintre părţi sau uzanţa nu produc efecte juridice. Spre exemplu în cazul în care legea este neconstituţională, acordul dintre părţi este nul sau uzanţa nu poate fi aplicată în temeiul art. 4 alin. (2).
2. Analogia legii constă în aplicarea la un raport social a unei norme juridice care reglementează un caz asemănător. Nu este un caz de analogie a legii aplicarea unui text de lege în care se prevede expres că dispoziţiile ei se aplică prin asemănare, adică în cazul normelor de trimitere (vezi spre exemplu art. 1288). Pentru aplicarea analogiei legii pe lingă condiţiile expuse la punctul 1 este necesar: a) ca raportul juridic să fie asemănător raportului juridic reglementat de norma care urmează să fie aplicată prin analogie; b) ca norma care urmează să fie aplicată prin analogie să fie cu caracter general. Nu se admite aplicarea prin analogie a normelor care stabilesc reguli speciale.

3. În conformitate cu alin. (3) nu pot fi aplicate prin analogie nici normele care limitează drepturile civile şi nici normele prin care este prevăzută răspunderea civilă. Normele care limitează drepturile civile nu pot fi aplicate prin analogie deoarece în conformitate cu art. 1 alin. (2) drepturile civile pot fi limitate doar în cazurile prevăzute de Constituţie şi doar prin lege organică. Normele care stabilesc răspunderea civilă nu pot fi aplicate prin analogie deoarece toate aceste norme sînt norme speciale deoarece stabilesc cazuri speciale de răspundere civilă în raport cu regulile generale cu privire la răspunderea contractuală (vezi comentariul la art. 602) şi răspunderea delictuală (vezi comentariul la art. 1398).

4. În conformitate cu alin. (3) în cazul în care nu este posibil de soluţionat un caz concret prin aplicarea unei norme care reglementează un caz similar se va aplica analogia dreptului. Se consideră că nu este posibilă aplicarea unei norme analogice în cazul în care norma lipseşte cu desăvîrşire precum şi în cazul în care o normă similară există dar acesta nu poate fi aplicată din anumite motive. Spre exemplu este o regulă specială şi nu una generală. Analogia dreptului presupune rezolvarea unui caz concret, care nu este reglementat printr-o normă juridică expresă, nici chiar asemănătoare cazului, pe baza principiilor generale ale dreptului civil sau în baza principiilor generale ale dreptului.

5. Posibilitatea folosirii analogiei legii şi analogiei dreptului rezultă şi din alin. (4) prin care este interzis judecătorului să refuze înfăptuirea justiţiei pe motiv că legea lipseşte sau este neclară. Deci judecătorul nu este în drept să respingă pretenţiile reclamantului doar pentru motivul că nu există o lege care să reglementeze cazul concret, sau că legea nu este clară, sau că legea este pasibilă de mai multe interpretări. În caz contrar acesta poate fi urmărit pentru denegare de justiţie.