Persoanele fizice şi persoanele juridice care au diverse neînțelegeri din cauze sociale, profesionale, de afaceri, malpraxis, grăniţuiri între vecini, continuarea căsătoriei, exercitarea autorităţii părintești, stabilirea domiciliului copilului, neînţelegeri între moștenitori, după caz, le pot rezolva prin mediere, o metodă amiabilă alternativă la soluţia dată de instanţa de judecată. Se pot rezolva prin mediere şi anumite cauze în care fapta este încadrată în dispozițiile codului penal, atunci cînd acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabila a părții vătămate sau a victimei iar retragerea plîngerii înlătura răspunderea penală, fapta fiind sancționată cu pedeapsa de pînă la 3 ani de închisoare. detaliat
Recuperarea datoriilor
Necesitatea serviciului de recuperare a creanţelor apare cînd partenerii de afaceri nu-şi onorează obligaţiunile de achitare în termen. Istoria apariţiei colectării datoriilor ca activitate de business a apărut în SUA şi la momentul de faţă se bucură de tot mai mult success, activînd în economia americană, ca domeniu aparte timp de 40 de ani. Primele companii de colectare a datoriilor datează din anii 30 ai sec. XX şi în prezent aceastea numară peste 6000 de companii. detaliat
Reprezentarea în instanţe
Reprezentarea juridică oferită de noi prin avocaţi sau consilieri juridici poate fi realizată în urma unei discuţii la sediul nostru unde vom lua cunoştinţa despre natura speţei dumneavoastră şi unde vă vom oferi soluţiile juridice adecvate pentru a avea maximum de randament şi pentru a diminua cît mai mult pierderile dumneavoastră. detaliat
Consultanţă şi asistenţă
Avem posibilitatea de a oferi clienţilor noştri, persoane fizice sau companii, atît din Republica Moldova cît ţi din străinătate, consultanţă juridică profesionistă adecvată oricărei situaţii cu care aceştia se confruntă. detaliat