Notiuni generale privind medierea

Notiuni generale privind medierea Conceptul de mediere
Definiţii ale medierii:
- Medierea este un proces privat, confidenţial in care pârtile colaborează cu mediatorii, persoane cu pregătire speciala, imparţiale, care ajuta indivizi sau organizaţii in rezolvarea conflictelor si a disputelor pe care nu le pot soluţiona singure.
- Medierea este practica, relativ ne-formală, lipsita de complicaţiile si durata procedurilor juridice legale. In toate cazurile, medierea implica costuri (financiare si de timp) incomparabil mai mici fata de procedurile clasice.
- Medierea este o alternativa viabila pentru evitarea costurilor emoţionale date de implicarea unei instanţe care impune - in mod definitiv si obligatoriu - asupra caii de rezolvare a conflictului, excluzând din acest proces dorinţele părţilor implicate.
Medierea nu este un proces care să determine vinovăţia sau inocenţa. Mediatorii susţin părţile în definirea şi clarificarea problemelor aflate în dispută, facilitează procesul de comunicare, ajută părţile să rezolve neînţelegerile, conduce pe participanţi în explorarea opţiunilor şi facilitează alegerea unei căi de urmat care să fie conforma cu interesele specifice ale părţilor implicate. Părţilor le este acordată posibilitatea şi puterea de a-şi defini aşteptările si interesele şi de a construi împreună soluţiile care conduc la realizarea acestor interese.
Mediatorul este persoana care ajută să fie stabilit un acord, el este cel care facilitează părţile conflictului să ajungă la un acord şi, de asemenea, el este supraveghetorul procedurii medierii. Mediatorul este o a treia parte implicată în rezolvarea conflictului, imparţială şi având cunoştinţe specifice şi experienţa în rezolvarea conflictelor, care asigură asistenţa permanentă а părţilor în timpul procesului de ajungere la o soluţie acceptabilă. Mediatorul este imparţial faţă de părţile implicate in conflict, acordându-le acelaşi tratament si atenţie, fiind echidistant faţa de interesele aflate în discuţie. In contrast cu metodele tradiţionale de rezolvare a conflictelor (în care un judecător sau arbitru, în cadrul unei proceduri prestabilite, face audieri ale cauzei prin intermediul reprezentanţilor legali ai părţilor, după care emite o hotărâre obligatorie). În mediere, mediatorul are rol de catalizator, ajutând în crearea unui pachet de posibile soluţii, dintre care părţile pot alege - de comun acord - calea de urmat. Mediatorul facilitează procesul de negociere şi oferă părţilor asistenţa activă în alegerea căilor de urmat.

Obiectivele medierii sunt:
1. Rezolvarea restaurativă a conflictului care implică activ victima şi infractorul în efortul de a repara prejudiciul emoţional şi material cauzat de crimă;
2. Crearea oportunităţii pentru victimă şi infractor să discute despre infracţiunea comisă, de a obţine răspunsuri la întrebări, de a exprima emoţiile, şi de a se focaliza pe restaurare şi vindecare, dezvoltarea unui plan acceptabil bilateral privind prejudiciul cauzat de crimă.
 
Pe plan mondial sunt puse în aplicare o diversitate de forme ale instituţiei medierii, fiind utilizate cu succes peste tot în lume:
- Medierea directă victimă / infractor. Reprezintă modelul clasic de "proces restaurativ”, în care victima şi infractorul se întâlnesc faţă în faţă, în prezenţa unui mediator. Este cea mai delicată metodă de abordare, mediatorul necesitând aptitudini deosebite pentru pregătirea şi desfăşurarea întâlnirii. Concluziile la care ajung, de comun acord, părţile participante fac cel mai adesea obiectul unei înţelegeri scrise.
- Medierea indirectă victimă / infractor, este o formă folosită în cazurile în care una dintre părţi, cu toate că îşi afirmă dorinţa de a participa la o activitate restaurativă, are motive temeinice să evite întâlnirea directă. În acest caz, mediatorul alege fie o „navetă” ca mesager între victimă şi infractor, fie propune şi supraveghează desfăşurarea unei corespondenţe între părţile implicate.
- Întâlniri Familiale victimă / infractor sunt caracterizate de o deosebit de puternică încărcătură emoţională şi moralizatoare. În acest tip de întâlniri, victima şi infractorul sunt însoţiţi de familiile acestora şi de alte persoane apropiate afectate indirect de comiterea infracţiunii, care iau atitudine şi îşi exprimă punctele de vedere referitor la situaţia creată. La aceste întâlniri, alături de mediatori pot participa şi profesionişti din domeniul justiţiei penale.
- Întâlniri comunitare victimă / infractor. Acest tip de întâlniri se fundamentează pe conceptul modern de justiţie restaurativă: întreaga comunitate poate participa, alături de victimă, infractor şi familiile acestora, la găsirea celor mai adecvate soluţii pentru îndepărtarea cauzelor care au condus la comiterea infracţiunii şi la rezolvarea consecinţelor provocate de această situaţie. Întâlnirile sunt conduse, în general, de un mediator dar există multe practici în care acestea sunt conduse chiar de un judecător.
- Grupuri Victime / Infractori. Această metodă este utilizată în cazul în care infractorii nu au fost descoperiţi sau dacă una dintre părţi refuză să participe la orice fel de acţiune restaurativă. În asemenea situaţii se formează grupuri care sunt constituite din infractori şi victime care nu au o legătură directă dar care au comis sau au suferit acelaşi tip de infracţiune. Este o metodă prin care se reuşeşte o ventilare a sentimentelor şi se obţine stabilitatea emoţională necesară recuperării.
- Mediere surogat victimă / infractor. Există cazuri în care una dintre părţi refuză participarea la o acţiune restaurativă, iar cealaltă este prea timidă sau vulnerabilă pentru a participa la o întâlnire de grup. În aceste situaţii se asigură o întâlnire faţă în faţă dar se face apel la o victimă sau un infractor surogat – o persoană care a suferit sau a comis acelaşi tip de infracţiune şi se află în aceeaşi situaţie de refuz sau vulnerabilitate.
Instituţia medierii are o serie de avantaje[1] printre care evidenţiem:
• Costuri financiare mult mai scăzute decât în cazul căilor tradiţionale de rezolvare;
• Rezolvarea conflictelor poate fi realizată într-un timp mult mai scurt decât în cazul căilor
tradiţionale;
• Reducerea disconfortului:
- permite părţilor implicate în conflict sa deţină controlul asupra demersului;
- modul şi calea de rezolvare a conflictului sunt rezultate directe ale opţiunilor părţilor;
- oferă posibilitatea separării părţilor de problema care a condus la conflict;
• Înlătura posibilitatea de a deteriora sau rupe relaţii şi legături interumane importante, care au
în mod frecvent de suferit în cazul folosirii căilor tradiţionale de soluţionare a conflictelor;
• Oferă flexibilitate în soluţionarea conflictelor:
- caile tradiţionale de soluţionare a conflictelor rămân în permanenţă deschise;
- sunt încurajate permanent căile informale, voluntare de explorare a opţiunilor,
soluţiilor posibile;
- medierea poate fi realizată în orice moment: înainte, după încheierea demersurilor tradiţionale în soluţionarea conflictelor;
- programarea întâlnirilor de mediere este realizată, ţinând seama de interesul părţilor, nu a
instanţelor de soluţionare;
• Confidenţialitatea procesului de mediere este asigurată, înlăturând orice posibilitate de răspândire a informaţiilor private - tot ce este spus sau împărtăşit în timpul procesului de mediere are caracter confidenţial.
• Cele mai multe medieri au condus la rezolvarea cu succes a conflictelor, spre satisfacţia părţilor implicate.
- Posibilitatea făptuitorului de a conştientiza dimensiunea răului făcut şi de a încerca să aducă reparaţii persoanei vătămate;
- Posibilitatea victimei de a se exprima, de a-şi recâştiga încrederea şi controlul asupra vieţii sale, şi de a primi sprijin şi implicare din partea comunităţii;
- Sunt create premise pentru reducerea riscului de recidivă;
- Se evită supraaglomerarea instanţelor de judecată şi a celorlalte instituţii implicate în procesul penal.
McGillis evidenţiază o listă a beneficiilor medierii:
1. beneficii pentru indivizii aflaţi în conflicte: o cale mai bună de a soluţiona conflictul pentru că părţile pot explora problemele ascunse care stau la baza conflictului, fără avocaţi sau restricţii din partea procedurilor legale.
2. beneficii pentru comunitate: îmbunătăţirea puterii comunităţii vis-a-vis de autorităţi, prin învăţarea cetăţenilor o nouă tehnică de soluţionare colectivă a problemelor; îmbunătăţirea calităţii vieţii prin creşterea participării a cetăţenilor în luarea unor decizii importante; reducerea tensiunilor din comunitate prin soluţionarea efectivă a conflictelor.
3. beneficii pentru sistemul justiţiar: preluarea cazurilor de la instanţele de judecată, astfel ei, la rândul lor, se pot ocupa de cazuri mai dificile.
Medierea este una dintre măsurile frecvente practicate de diferite sisteme penale, în care sunt implicate serviciile de probaţiune. Ea este apreciată ca una dintre tehnicile cheie ale justiţei restaurative. Cel de al XII – lea Seminar European "Mediation and Probation” а pus în evidenţă o serie de aspecte, cerinţe şi principii care trebuie simultan considerate în deciziile de administrare şi implementare а medierii[2]:
- Existenţa cadrului juridic care reglementează măsurile de reabilitare şi supraveghere comunitară.
- Reparaţie înainte de represiune. În timp ce prevenirea şi medierea sunt practicate pe scară largă în cadrul justiţiei pentru delicvenţă juvenilă, fiind considerate răspunsurile cele mai potrivite pentru astfel de situaţii, aplicare lor infractorilor majori trebuie apreciată de la caz la caz, pe baza unor criterii morale, juridice, gravitatea faptei comise, circumstanţele reale şi personale etc.
- Cine este adevărata victimă – infractorii fiind şi ei, de cele mai multe ori, victime ale violenţei individuale sau comunitare, persoane marginalizate.
- Sfera infracţiunii cărora li se aplică medierea variază de la o comunitate la alta. În Anglia ea nu poate fi pronunţată în cazul violenţei domestice şi rasiale precum şi ale omorului. În Germania nu există critici de excludere. Alte criterii de restrângerea а aplicării medierii se referă la vârstă, recidivă, tipul şi natura infracţiunii etc.
- În ce priveşte administrarea medierii, practicile variază, de asemenea, de la o comunitate la alta. În unele ţări europene (Anglia) ea poate fi încredinţată doar agenţiilor de probaţiune, în timp ce altele (Norvegia) ea poate fi administrată şi de voluntari.
- Dreptul victimei de а depune mărturie.
- Dreptul infractorului la asistenţă juridică pe toată durata medierii.
- Datoria mediatorului de а depune mărturie şi de а beneficia de protecţie juridică.
- Imparţialitatea şi neutralitatea mediatorului.
- Pentru а fi acceptată, într-un anumit context cultural şi politic, medierea trebuie să răspundă la un număr de întrebări: "cine trebuie să beneficieze de ea”, "cine optează pentru ea şi de ce” etc.
- Ca şi în alte situaţii legate de răspândirea pe piaţă а unor noi produse, există pericolul ca medierea să fie privită ca remediu "pentru orice persoană şi orice situaţie” pierzându-şi astfel avantajele. Din acest motiv scopurile medierii trebuie precis clarificate. Ele variază, începând cu siguranţa comunităţii, continuând cu reconcilierea victimă-infractor şi prevenirea comiterii unor noi fapte penale.
- Mişcarea pentru susţinerea şi promovarea medierii riscă potenţial în confruntarea cu mişcările pentru drepturile victimei şi ale femeii.
- Eficienţa medierii depinde de profesionalismul intervenţiei. Mediatorii nu sunt jurişti, judecători ori terapeuţi ci o а treia parte neutră mandată şi pregătită profesional să rezolve probleme şi conflictele.
Medierea este una dintre tehnicile cheie ale justiţiei restaurative. Ea răspunde atât drepturilor victimei cât şi necesităţii de reabilitare а infractorului.
Medierea este, inainte de toate, o arta prin care mediatorul reuseste sa transforme un conflict intr-o intelegere ca rezultanta a optiunilor generate si alese de parti.
 
Medierea face parte din marea familie a metodelor alternative de solutionare a conflictelor - ADR (Alternative Dispute Resolution). Acest termen desemneaza o mare varietate de procese prin care unele conflicte pot fi rezolvate in afara procedurii judiciare. Desi denumirile si continutul acestor procese prezinta unele diferente, scopul lor este comun: realizarea, prin intermediul unei terte persoane, a unei intelegeri intre partile in conflict fara a se recurge la procedura judiciara.

Principiile pe care se bazează medierea sunt:
voluntariatul (nicio parte nu poate fi obligată, de vreo altă persoană sau autoritate, să participe la o procedură de mediere),
autodeterminarea (înţelegerea aparţine părţilor, orice termen prevăzut de această înţelegere trebuie să fie propus şi acceptat de părţi),
confidenţialitatea (atât mediatorul, cât şi toate celelalte părţi prezente se obligă să păstreze caracterul confidenţial al tuturor aspectelor discutate în mediere),
neutralitatea (presupune că mediatorul rămâne în afara conflictului dintre părţi, că nu se implică în acest conflict decât în limitele impuse de procedură),
imparţialitatea (mediatorul stă într-o poziţie de mijloc faţă de părţi, nu doreşte absolut deloc ca o parte sau alta să caştige sau să fie favorizată în timpul procedurii de mediere), precum şi informarea prealabilă a părţilor asupra procesului, a îndatoririlor şi drepturilor acestora
În sens larg, medierea apare ca o formă concentrată de comunicare interumană în care două sau mai multe părţi aflate în dezacord urmăresc să ajungă la o înţelegere care rezolvă o problemă comună sau atinge un scop comun. Înţelegerea părţilor poate fi un simplu acord verbal, consolidat printr-o strângere de mână, poate fi un consens tacit, o minută, o scrisoare de intenţie sau un protocol, poate fi o convenţie sau un contract, redactate cu respectarea unor proceduri şi uzanţe comune, dar mai poate însemna un armistiţiu, un pact sau un tratat internaţional, redactate cu respectarea unor proceduri şi uzanţe speciale.
[1] Umbreit Mark S. The Handbook Victim of Offender Mediation. –San Francisco, 2000, pag. 255.
[2] Balahur Doina Fundamente socio-juridice ale probaţiunii. – Iaşi, 2001, pag. 37-38.

Inapoi